fbpx

text lateral

text lateral1

Image thumbnail

Povestea

Domeniul Bogdan s-a născut dintr-un vis: visul de a produce vinuri de excepție și, în aceeași măsură, total naturale.

Am pornit la drum în anul 2011, când am plantat viile noastre care se întind pe 154 ha situate în Dobrogea, ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră, în cunoscuta podgorie Murfatlar D.O.C., în apropiere de satul Peștera, zonă cu tradiție în cultivarea strugurilor incă din antichitate.

Apoi au urmat călătorii de studiu în lumea fascinantă a vinului, din care am învățat că secretul unui vin foarte bun îl reprezintă strugurii de foarte bună calitate.
De aici și alegerea noastră a fost de a cultiva întreaga suprafață după principiile agriculturii biodinamice – știința forțelor de viață, sistemul de cultură cu cea mai accentuată abordare holistică, aceasta fiind și viziunea noastră privind viitorul agriculturii, către o hrană sănătoasă. Astfel a luat ființă prima fermă viticolă biodinamică din România.

Respectul pentru Viață în toate formele ei este baza filozofiei noastre: respect pentru Natură, pentru Pământ, plante, animale, insecte, pentru mediul înconjurător, pentru oamenii care lucrează în fermă și nu în ultimul rând, pentru oamenii care consumă vinurile noastre.

Suntem convinși că strugurii de înaltă calitate pot fi obținuți doar prin respectarea principiilor și ritmurilor Naturii, acest mod de cultivare permițând terroir-ului să se exprime prin dezvoltarea de arome autentice și prin producerea de vinuri cu personalitate.

Inițiativa noastră este să integrăm agricultura biodinamică cu cele mai noi tehnologii de producere a vinului, pentru a ne atinge scopul: producerea unor vinuri de exceptie.

Certificarea de Ecologic a Domeniului Bogdan, a fost obținută în 2016, de la Austria Bio Garantie, Organism de Inspecție și Certificare activ încă din 1994.

Istoric

a
Plantare vie

2011

a
Prima productie a viei

2014

Reconversia terenului pentru certificarea bio

2014

a
Prima sticla cu vin

2014

Se incheie conversia pentru certificarea bio

2016

a
Constructia cramei

2017

Prima productie organica de vin in propria crama

2017

a
Lansarea primului vin din gama Pătrar

2020

a