text lateral

text lateral1

Image thumbnail

Terroir

Despre Dobrogea, acest loc binecuvântat, așezat între Dunăre și Marea Neagră, putem spune cu mândrie că are o tradiție milenară în viticultură și vinificație, fiind primul, din spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, unde a crescut vița de vie și s-a facut vinul.

Viile nostre, sunt situate în vecinătatea satului Peștera se bucură de un sol bogat in humus, cu începând cu cernoziom, în partea superioară, urmat apoi de calcare, nisipuri, argile și altele.

Pânza freatică se situeză la adâncimi diferite. Iar vegetația s-a format şi a evoluat continuu de-a lungul timpului. Clima din zonă cuprinde anumite particularităţi legate de poziţia geografică şi de componentele fizico-geografice, având permanent parte de briza Mării Negre, care nu doar că oferă o bună ventilație a viei, dar si caracterul mineral specific vinurilor noastre.

Ce înseamnă terroir în accepțiunea biodinamică?

Și, dacă tot am introdus în ecuație termenul de terroir, poate că ar fi bună o clarificare. Din punct de vedere al viziunii biodinamice, conceptul înseamnă (foarte simplificator) că:

  • strugurii au fost obținuți prin procedee agricole care nu au folosit, în afară de suflat de cupru de mină, natural, nicio substanță de sinteză. Și cu atât mai puțin organisme modificate genetic. Într un cuvânt, NIMIC.
  • dezvoltarea vițelor și a strugurilor s-a făcut pe soluri fertilizate prin păstrarea unui echilibru biologic natural – în care coexistă o diversitate mare de plante și insecte specifice zonei și în care intervențiileumane se limitează la lucrările mecanice specifice și la plantarea anumitor specii de floră menite să asigure dezvoltarea armonioasă a ecosistemului local;
  • vinul a fost obținut din acești struguri fără utilizarea vreunei drojdii selecționate, bacterii, enzime sau a altor biotehnologii în afara celor naturale și specifice zonei, în vase care continuă dezvoltarea naturală a vinului, respectiv lemn și beton alimentar care permit micro oxigenarea necesară etapelor de dezvoltare până la vinul finit;

Prin cumularea procedurilor de mai sus, vinurile produse în manieră biodinamică sunt o reflecție fidelă a locului și soiului din care sunt provin.